Mă trezesc după 2 ore de somn, după o repriză de muncă şi refăcut bagajul, şi dau comandă de un taxi: "La Otopeni." Şoferu' cam strambă din nas, după ce porneşte şi în creierii dimineţii începe să flirteze. "Dacă nu aveam aşa o companie plăcută nici prin cap nu îmi trecea să te duc la aeroport...Că vezi e altceva să ai o clientă cu care să ai ce vorbi, că unora nu le scoţi 2 cuvinte nici cu cleştele." Eu "Deh...". I'm not a morning person, însă îmi calc pe coadă şi îmi dau drumul la small talk să nu am surprize. Săturându-mă să îl aud smiorcăindu-se că nu are cursă cu care să vină înapoi de la aeroport, mă hotărăsc să îi las ceva mai multişor. Cer bon ştampilat...n-are, pentru că i s-a stricat aparatul şi alte bla bla-uri.
Cobor şi o aştept pe Niko să ne facem check-in-ul. Încă nu îmi dau seama că plec. Cu jumate de ora înainte, Niko îşi ia la revedere de la ai ei şi mergem. Prima oprire: Paris! Avem escală de o ora jumate şi nici una nu ştie aeroportul. Întrebăm un gardian: "Do you speak english?". El:" A little". Bine dom'le, dacă ai înţeles ce te-am întrebat, tot îi bun. "Do you know where Terminal C is?" Nenea ne arata dreapta, însă cu stupoare pe tabelă sunt toate celelalte mai puţin C. Zic, stai stai că francezu ne zăpăceşte. Niko ochi de şoim vede scris în stânga pe o săgetuţă direcţia către terminalul nostru şi mergem şi luam zi bus de la un terminal la altul. Şi apoi aşteptăm, că mai avem timp berechet. Cam cu altă jumate de oră ne deplasăm spre poarta de îmbarcare. Coada frăţică, exact ca pe vremea lu' Ceaşcă la "adidaşi". Mulţişori albi pentru zborul spre Mumbai, îmi zic în sinea mea. În final, ne urcăm în avion şi ne loveşte, ce crezi? Mirosul. Cei care au avut "ocazia" să stea în preajma negrişorilor prin Franţia ştiu, numai că de data asta sursa e de altă naţie. Eu stau la margine, de Niko mi-e mai milă căci negrişorul din dreapta ei s-a cam certat cu apa şi săpunul de ceva timp. Numai hop că înainte de a decola, căpitanul ne anunţă că pentru siguranţa şi sănătatea noastră, stewardesele vor purifica aerul. Şi le vezi pe dragele flight attendant cu câte un spray în fiecare mână, fiecare pe unul din culoare purificând. Cred că mai bine amenajau un duş şi ne împărţeau un săpun sau gel ceva...Temporar, după ceva vreme, puteam să respiram: ori spray-ul şi-a făcut efectul, ori ni s-a călit nasul. Cert e că tot zborul am îngheţat cu toate păturicile date de Air France. Probabil dăduseră, for our health, AC-ul la maxim să nu ne sufocăm de mireasma negrişorilor.
Zborul frumos-frumos şi nu prea după atâtea ore petrecute într-un scaun. Eu nu pot sa dorm şi nenea din faţa şi-a lăsat spatarul la maxim şi stau cu toate în poală. După muuulte ore de nesomn coborâm în Mumbai direct în aeroport de unde ne preia un autobuz. Trecem pe la control, lui Niko îi fug actele din mână nerăbdătoare să vadă India. Ne găsim repejor bagajele undeva într-un hol intacte şi pornim spre ieşire să-l găsim pe şoferul cu pancarta firmei. Niko ochi de şoim îl zăreşte şi ne înţelegem cu el să aştepte să ne luam apă. Între timp aduce maşina şi pornim înspre Pune după prima surpriză: şoferul ne întreabă unde mergem...să recapitulăm: am plecat în interes de afaceri, cu aranjamentele unei companii şi timp de vreo săptămână, pe puţin, se ştia că vom ajunge în Mumbai. Zic bine, dar nu ţi-a spus Varsha unde mergem? Zic poate ne-a întrebat aşa să vadă dacă avem alte planuri... Îi arăt adresa printată şi ne pierdem apoi în trafic prin slam-ul Mumbai-ului.
E 1 dimineaţa şi oraşul mişună mai ceva ca un furnicar. Nu mă aşteptam la atâta activitate la ora aia târzie din noapte. De-o parte şi de alta a drumului se construieşte...sau se dărâmă deopotrivă. Peste tot e un amalgam de şantier şi ruină cu multe barăci colorate lipite între ele ca într-un bazar şi din când în când câte un negrişor iese în stradă să se întâlnească în intersecţie cu vecinu'. Ne amestecăm printre maşini şi camioane de zici că eram pe-o centură şi nu pe-o autostradă între două metropole. De-o parte şi de alta suntem flancaţi de camioane colorate în spatele cărora scrie cu litere mari "HORN OK PLEASE" asemănătoare cu ăsta:
Pe lângă ele, maşinuţa noastra pare o furnicuţă în lumea hipopotamilor. Şoferul îşi pune căştile în urechi şi conduce. Nu ştie multă engleză şi evită conversaţia. Eu sunt curioasă să aflu cam cum e viaţa lor aici, în lumea asta total diferită de civilizaţia europeană. Nu reuşesc să scot de la el decât un "Yes, yes" iar când vrem să dea AC-ul mai încet, îi facem amândouă semne disperate cu mâinile din spatele maşinii, sperând că ne vede şi îşi face milă de sinusurile noastre. Într-un final în închide de tot dar deschide geamul şi atunci îmi mustrez sinusurile că au protestat la un pic de răcoare, căci le e dat să suporte mirosul autostrăzii îmbâcsit cu benzină şi aerul umed şi greu. Traficul e infernal şi stăm pe loc ceva vreme sau ne miscăm cam câte un metru în 20 de minute. Din când în când îşi clăteşte gura cu apă şi fără jenă o scuipă pe asfalt. Mi se face greaţă şi nu-i mai zic nimic.
După vreo 3 ore jumate ajungem în Pune la complexul de apartamente Fortaleza, "A slice of Paradise"...aveam să aflăm curând ironia mesajului:
Postări
